OMUL....

 Aveam un alt subiect în minte când m-am trezit, însă pe parcursul dimineţii câteva ganduri postate de o prietenă pe facebook m-au acaparat. Şi mă chinuie, mai ceva ca o muscă ce bâzâie pe langa tine.

În "Amurgul Idolilor"- Nietzsche spunea " Omul caută un principiu în numele căruia să poată dispreţui omul; el inventează o altă lume pentru a o putea calomnia şi mânji pe cea de aici; el nu sesizează decât neantul şi face din acest neant un "dumnezeu", un "adevăr" chemat să judece şi să condamne existenţa de aici..."

 Aţi prins ideea probabil, vă vorbesc despre el-omul zilelor noastre. Omul văzut de mine, cu ochii mei, cu trairile mele. Ce cred eu despre oameni? Cred ca omul este cea mai perfidă formă de existenţă, Este singura specie care poate simula orice altă specie şi care în acelaşi timp este şi stăpân peste ele. Omul poate fi papagal, rechin, şobolan, vulpe, găină şi ce mai vreţi voi.Poate fi vănător sau vânat. Poate fi orice, important pentru el este să supravieţuiască fără a ţine cont, de cele mai multe ori de dogme şi etică. Ce are în plus omul faţă de un animal? Inteligenţa şi darul de a vorbi, care l-au urcat pe o treaptă mai sus decât restul speciilor.  Însă tocmai acest atu , face din el un vânător de temut. Pentru că el poate să râdă cu  tine şi în tot acest timp să încropeze planuri  menite să-l "îngroape" pe interlocutor.
 Aţi privit vreodată lupii? Cam cu ei ne asemănăm. Spiritul de haită, predomină în fiecare dintre noi. Pentru că ne " înhăităm" pentru a părea cool. Ne afiliem grupului pe motive de vestimentaţie, plăceri muzicale sau loc de muncă. Ce-i diferenţiază pe lupi de noi? Ei rănesc doar fizic, noi ne rănim emoţional. Nu contează că rupi suflete, dărâmi "castele" construite cu trudă sau provoci furtuni.  Contezi doar tu omule! 

 Relaţiile umane, fie ele sentimentale sau de afaceri , au devenit meschine. Nu mai există noţiunea de a ajuta pro bono. Iar dacă există, dedesubturile sunt la fel de meschine. 

 Trăim într-o societate suprasaturată de tehnologie, de online. Trăim, mâncăm, iubim pe net. Am uitat să fim umani. Să ne vedem la o cafea,să ne strangem mâna, să ne luam în braţe. Iubim pe fugă, facem dragoste pe fugă, construim pe fugă ca să intrăm în tipare. Devenim meschini. Şi nepăsători, fără coloană vertebrală.

Şi toate astea pentru ce? Unde oare crezi că pleci cu tot bagajul asta?