La multi ani voua....La multi ani mie....!!!!!

De ce mie? Pentru ca maine e ziua mea ...si imi urez sanatate, fericire ,implinerea tututor dorintelor....si asa mai departe:)) Le doresc pe toate si imi doresc din toate cate un pic. O sa ziceti ca sunt egoista...se prea poate...azi imi acord acest drept.
A mai trecut un anisor din viata mea, plin aproape pana la refuz de toate, atat fizic cat si psihic. Azi am tras o gura de aer(mica ,ca sunt cu gatul in pioneze:( ); si m-am pregatit sufleteste, m-am curatat de toate relele ce au venit, am uitat supararile si m-am pregatit de ziua de maine. Zi care e special pentru toata lumea,dar mai ales pentru mine, pentru ai mei.
Ce imi doresc cel mai tare: Sanatate pentru mine si pentru ai mei, liniste si o masa imbelsugata in care sa sarbatorim toti membrii familiei...!
Va multumesc voua celor ce  treceti pe aici, va urez toate cele bune si sa ne revedem sanatosi in Noul An.

La multi ani!!!!!!!!!!! Si inchin un pahar  de vin cu voi si pentru mine!!!

Opereta de duminică....

Recunosc, atunci când am auzit cuvântul operetă......blehh. Cam asta a fost reacţia. Am întrebat în stânga şi dreapta cam cum ar fi, m-am plâns, am jelit, ba chiar am încercat să-mi negociez invitaţia acolo. În sfarşit nu am avut de ales si sufleteşte m-am pregătit de doua ore de tortură.
Aşadar iată-mă duminica seara, cu sufletul chinuit şi cu replici în sinea mea de genul " am nevoie de un telefon mai performant să-mi pot  transfera jocuri", "încă nu e târziu să anunţ că sunt extrem de bolnavă", "dacă o să fie chinuitor trebuie să mă simt rău subit". A...de ce toate astea? Am uitat să menţionez prezenţa familiei. La ora 7 fără zece eram în incinta teatrului de operetă Ion Dacian. Când am intrat pe uşă am fost plăcut surprinsă de numărul mare de oameni aflaţi acolo...s-a jucat cu casa inchisă...dar şi de media de vârstă, marea majoritate fiind tineri.

Ora 7...se face intuneric în sală, de undeva din spate se aude o voce care ne roagă să inchidem telefoanele mobile... Perfect, îmi zic, să fie tortura maximă. Nu-mi termin bine gandul că vad şi orchestra în faţa nostră....la asta nu mă aşteptam....Se face liniste, orchestra începe să cânte, se ridică cortina şi....se deschide o lume de basm. Scena, lumina, dansatorii....o doamnă care începe să cânte...şi eu plăcut surprinsă.
 Povestea începe cu o contesă... văduvă, nobilă, tânără, frumoasă, bogată, mai ales bogată - contesa Maritza este insistent curtată de admiratorii care o asaltează cu cereri în căsătorie. Pentru a scăpa de stăruinţele acestora, ea anunţă o logodnă cu un oarecare Koloman Jupan, bărbat care - aşa crede ea – nu există decât ca personaj în opereta Voievodul ţiganilor de Johann Strauss. Neplăcerile se ţin lanţ şi ghinionul o urmăreşte: logodnicul imaginar îşi face apariţia în carne şi oase, administratorul moşiei o nemulţumeşte, iar ghicitoarea satului, pe care o consultă din amuzament, îi prezice că în mai puţin de o lună de zile se va îndrăgosti de un bărbat frumos şi de neam boieresc. Pentru a se feri de această neaşteptată şi neplăcută prezicere, Maritza se hotărăşte să petreacă o lună încheiată departe de societatea mondenă, retrasă la conac. Nici nu poate bănui că destinul îi hărăzise întâlnirea cu dragostea chiar aici. Şi cum se spune că de ceea ce îţi este scris nu scapi, prezicerea ţigăncii se împlineşte. Maritza se îndrăgosteşte chiar de administratorul moşiei sale, de fapt Contele Tassilo Endrödy-Wittenburg. 
Libretul operetei Contesa Maritza se bazează pe Romanul unui tânăr sărac de Octave Feuillet. Premiera absolută a celebrei operete a avut loc la Viena, la 28 februarie 1924, cu Hubert Marischka în rolul contelui Tassilo, şi a avut 374 de reprezentaţii.La noi în ţară, prima reprezentaţie a spectacolului a fost cu trupa lui N. Leonard, în anul 1927. La Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti, Contesa Maritza a avut premiera la 16 decembrie 1967. Versiunea în limba română a fost semnată de V. Timuş şi M. Păun. 
 A fost încântător, distrubuţia a fost una de excepţie în rolurile principale fiind Doina Scripcaru-Maritza, Alfredo Pascu- Tasillo, Annamari Dancs-Liza, Cătalin Petrescu-Jupân. Costumele, luminile, baletul, corul şi orchestra au întregit acest tablou magnific şi au dat viaţa unei poveşti extraordinar de frumoase. Modul care este pusă în scenă povestea...este nemipomenit. Baletul, teatrul si opereta imbinându-se perfect. Ceea ce am văzut până acum la televizor ,nu are nimic a face cu ceea ce este opereta în realitate.
Vă invit, aşadar, să mergeţi măcar o dată....după cu siguranţă veţi reveni. 

Trăiri....

Decembrie.....nu e frig, e bine. E inorat azi. Ieri a fost soare......parca trimis de cineva  către mine. De ceva timp alerg, iubesc, urasc, imi vine sa tip si nu pot sa o fac. Imi vine sa rad si o fac deschis cu toata inima. As vrea o mie de lucruri si cand gasesc cate unul îl arunc ca şi cum nu-mi mai trebuie. Mi-e frica de ceea ce vine si totuși continui. Uit oameni și locuri, pentru a le face loc altor trăiri. Plâng asa cum demult nu am mai facut-o și e atat de bine.  E ca și cum toate păcatele se curăță, ca și cum toate iertările vin. Trăiesc haotic și fără un pământ sigur. Rar ascult de alții și tot mai rar imi fac timp de mine. Incontro mă indrept?  Nu știu! De ce nu ma opresc? Pentru ca ,sincer, nu vreau! De fapt e mai mult decât nu vreau, nu pot!
Și uite așa în noianul nebuniei mele, trec zile și nopți. Care se pierd, in care mă pierd. Sunt fericită, nu pot să mint, o fericire care doare ...dar ce importanță mai are..... în fond eu o să plec...pentru ca doar eu pot decide ce fac!Pentru ca mai presus de toate sunt eu....cu trairi sau nu.
Pentru că o să mă duc acolo unde oamenii îmi sunt dragi, pentru că acolo voi gasi fericirea adevarată care nu doare. Pentru că vine ziua mea și vreau să fiu fericită, să "zâmbesc" și cu ochii. Pentru că am dorinţe ce vreau să se implinească cu sau fără tine....pentru că am convingerea că va veni şi un simplu '' mă simt fericită, sunt bine!"
Pentru că ştiu că va veni un moment când o să trec de toate şi o să fiu iarăşi cerebrală. Şi atunci ştiu ca nu mă voi mai uita înapoi,chiar daca o să doară. Şi atunci o să fie prea târziu, din nou!!

VREAU ŞI EU AICI...

CE ZICI, MĂ AJUŢI?

Pentru că " Vreau performanţă cu Azimut Teambuilding", m-am înscris în concurs. Ca să merg mai departe, am nevoie de Tine!Ca să faci performanţă trebuie să înveţi de la cei mai buni. Iar eu vreau să învăţ! Dă-mi un like pe facebook http://www.facebook.com/events/257813047605346/?context=create!
Dacă te intrebi de ce aici, intră pe http://www.facebook.com/azimut.teambuilding?sk=info şi vei afla răspunsul.

Moşul, grijile şi eu

Astăzi e o seară magică. Sau ar trebui să fie. Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, fiind supranumit "Făcătorul de Minuni", păstrând şi rolul de Moş pentru copii. În noaptea ajunului Sf. Nicolae, copii cuminţi îşi pregătesc ghetuţele şi le pun cu grijă la uşă. Mâine dimineaţă când se vor trezi acestea vor fi pline de dulciuri sau, poate, de o nuieluşă.
Îmi amintesc, copil fiind, cu câtă emoţie aşteptam să vină moşul. Şi cum îmi propuneam eu, de fiecare dată să-l prind la uşă. Bineînţeles niciodată nu se întâmpla asta şi uitam repede de supărare, cand vedeam ghetuţele pline de daruri şi dulciuri.
Dar ce vremuri erau atunci...cum ne bucuram de o portocală sau de o maşinută. Viaţa în sine era mai simplă, mai frumoasă. Nu cunoşteam pe atunci ce e egoismul şi răutatea.

Dar magia ţine puţin, anii trec repede,copilul devine asult şi cunoaşte lumea reală. Lumea în care moşul nu mai poate face minuni, nu mai vine. Aş vrea câteodată, să fiu eu moşul meu, să pot manevra după bunu-mi plac unele lucruri. Aşa când mi-aş dori să-i scot pe unii oameni din viata mea, să fie mai simplu. Să nu mai fie atât de greu, să-i zici sufletului "uită-l". Şi sufletul să procedeze exact aşa cum vrei tu. Să uite şi să nu te mai chinuie, să plece din tine ca şi cum nici nu a fost.
Mă gandesc ca poate nu sunt eu suficient de egoistă...ar trebui sa se infinteze o şcoală în care disciplina principală să fie "invaţă să fii egoist. tehnici:)))"    Ar fi mai simplu, probabil...sau nu! Macar ar fi o optiune.

Dar trecand de toate astea, azi mi-e greu din cauza unui om drag. Mult prea drag, care ştiu că suferă. Un telefon primit la prima oră, mi-a dat lumea peste cap şi mi-a umplut sufletul de griji. Aş vrea să pot uneori să zbor, să alerg ca şi vantul şi să fiu lăngă oamenii care cu adevărat contează. Of...
De ce uneori, ceea ce ne dorim nu putem face? De ce nu pot sa fiu lângă tine, asa cum erai tu când temeri negre veneau către cerul meu? De ce nu pot să am grija de tine, eu acum, cand tu eşti bolnavă. Aş vrea să-ţi iau durerile şi supărările eu. Să le inchid cât mai departe de tine. Dacă aş putea..câte nu aş face. Dar nu pot ,sunt prea departe.
Sper să fie bine.....pot să mă rog să te faci bine.Bunica!!!