TU....EU...NOI....

E linişte....shh!

Niciodată iarna nu a fost mai frumoasă. E plăcut să mă pierd de lumea asta...de realitate meschină pe care o trăim. E plăcut să aud paşi pe alei demult pierdute.  Întunericul sufletului meu a închis orice fereastă, acum mult timp. A ferecat lanţuri groase şi lacăte grele. Şi-a lăsat visele, a trait în trecutul îndepărtat....până la tine.
 Fără să fii ştiut măcar că poţi, ai deschis o fereastă ce-i drept ruginită, scârţâind mai ceva ca roţile unui tren bătrân. Iar fereastra a lasat lumina caldă şi blândă sa mă inunde. Mi-e atat de bine...ma bucur  ca un copil mic de jucăria primită, de care nu mai vrea vreodată să se despartă.

Linişte....draperii trase...o undă de lumină ce pătrunde timidă, parcă cu frica de a nu deranja. Raze de soare timide, ce îţi mangâie faţa, miros de brad şi sărbătoare....murmur de copilă trezită....zâmbet tâmp şi braţe calde ce nu vor să se desprindă. Dimineţi cu ochi plini de sclipire....miros de cafea…stări debine …. Ador mirosul de cafea savurată lângă tine...e plină de arome neştiute...de cuvinte nerostite....de dorinţe nespuse încă.

Seri cu lună plină....emoţia de iarna, frigul de afară....pielea de găină.....cuvinte rostite în şoaptă....alinturi ce-mi mângâie sufletul....dorinţe nebănuite..tu...eu...putem forma un noi....

Timpul...el decide. Pot fi eu, poti fi tu, putem fi noi? Nu ştim răspunsul, nu avem nevoie de el. Nu am nevoie de cuvinte, când toate faptele vorbesc.  Când ochii tăi se oglindesc în sufletul meu, când braţele tale mă cuprind şi mă topesc ca un fulg....
"Şi dacă nu?"mă întrebă sufletul râzând. "Nu ştiu" îi răspund. Râdem amândoi ….pentru ca ştim raspunsul. Nu mai există îndoială, doar dorinţa de a fi al meu. Pentru că te-am cerut şi te-am aşteptat atât de mult, pentru ca te-am întalnit în cea mai perfectă zi, pentru că mi-am dorit să fii în viaţa mea. Să te am lângă mine… te-am dorit exact aşa cum eşti, cum te văd, cum te simt!
Fără planuri, drumuri, căi de străbătut...azi doar trăiesc, aşa cum simt. Mă bucur de mine,de tine, de acest nou format în.... “noi doi” !!! Nu ştiu cât........dar ştiu cum.Şi e suficient...zâmbesc, datorită ţie!

E LINIŞTEA SUFLETULUI NOSTRU!!

OMUL....

 Aveam un alt subiect în minte când m-am trezit, însă pe parcursul dimineţii câteva ganduri postate de o prietenă pe facebook m-au acaparat. Şi mă chinuie, mai ceva ca o muscă ce bâzâie pe langa tine.

În "Amurgul Idolilor"- Nietzsche spunea " Omul caută un principiu în numele căruia să poată dispreţui omul; el inventează o altă lume pentru a o putea calomnia şi mânji pe cea de aici; el nu sesizează decât neantul şi face din acest neant un "dumnezeu", un "adevăr" chemat să judece şi să condamne existenţa de aici..."

 Aţi prins ideea probabil, vă vorbesc despre el-omul zilelor noastre. Omul văzut de mine, cu ochii mei, cu trairile mele. Ce cred eu despre oameni? Cred ca omul este cea mai perfidă formă de existenţă, Este singura specie care poate simula orice altă specie şi care în acelaşi timp este şi stăpân peste ele. Omul poate fi papagal, rechin, şobolan, vulpe, găină şi ce mai vreţi voi.Poate fi vănător sau vânat. Poate fi orice, important pentru el este să supravieţuiască fără a ţine cont, de cele mai multe ori de dogme şi etică. Ce are în plus omul faţă de un animal? Inteligenţa şi darul de a vorbi, care l-au urcat pe o treaptă mai sus decât restul speciilor.  Însă tocmai acest atu , face din el un vânător de temut. Pentru că el poate să râdă cu  tine şi în tot acest timp să încropeze planuri  menite să-l "îngroape" pe interlocutor.
 Aţi privit vreodată lupii? Cam cu ei ne asemănăm. Spiritul de haită, predomină în fiecare dintre noi. Pentru că ne " înhăităm" pentru a părea cool. Ne afiliem grupului pe motive de vestimentaţie, plăceri muzicale sau loc de muncă. Ce-i diferenţiază pe lupi de noi? Ei rănesc doar fizic, noi ne rănim emoţional. Nu contează că rupi suflete, dărâmi "castele" construite cu trudă sau provoci furtuni.  Contezi doar tu omule! 

 Relaţiile umane, fie ele sentimentale sau de afaceri , au devenit meschine. Nu mai există noţiunea de a ajuta pro bono. Iar dacă există, dedesubturile sunt la fel de meschine. 

 Trăim într-o societate suprasaturată de tehnologie, de online. Trăim, mâncăm, iubim pe net. Am uitat să fim umani. Să ne vedem la o cafea,să ne strangem mâna, să ne luam în braţe. Iubim pe fugă, facem dragoste pe fugă, construim pe fugă ca să intrăm în tipare. Devenim meschini. Şi nepăsători, fără coloană vertebrală.

Şi toate astea pentru ce? Unde oare crezi că pleci cu tot bagajul asta?

Webstock 2012.....

Şi dacă şedeai în vârf de munte nu aveai cum să nu auzi de acest eveniment. Mai ales că până şi badea Ion care păzeşte stâna de oi are un telefon "mishto" cu aplicaţia de  facebok...aşa mai dă un share la "mioare".

Lăsând gluma la o parte, zic să vă împărtăşesc câteva impresii despre Webstock. Că a fost şi subsemnata pe acolo, în calitate de voluntar de data aceasta.

  Cum a început? Într-o joi, pe seara  ne-am întâlnit, unde am pregătit cîteva sute de pungi-cadou. Cadouri pentru participanţi oferite de partenerii evenimentului. Aşa ne-am cunoscut cu Monica,  PR &  Marketing Coordinator în echipa celor de la Evensys.  După părerea mea , o tipă de nota 10. Zâmbitoare, calmă şi sociabilă. Şi iată-ne în cadrul JW MARRIOT într-un salon splendid cum munceam cot la cot 10 voluntari şi alţi caţiva oameni din partea organizatorilor.

  Seara de joi s-a terminat rapid. Monica a avut grijă însă, să fim la curent cu fiecare noutate:"maine dimineaţa la 6.30 ne vedem aici". Zic " e de bine Adina, exact ca acum câţiva ani, doar că  pe atunci era deja obişnuiţă".

  Vineri dimineaţa  a debutat cu o cafea şi cu emoţiile unui preşcolar.  De ce emoţii? Pentru că, nu mai fusesem la un asemenea eveniment, în spatele cortinei, niciodată. Ajunşi acolo, am lăsat lumea de afară cu DD, Oltchim, guvernanţi şi ne-am concentrat să iasă totul bine.

  Cum e lumea din spatele organizării unui eveniment? Cu foarte multă muncă!Cu multe emoții, cu nervi, cu alergătură multă. Și toate astea în timp ce zâmbești și dai indicații participanților. Am împărțit zâmbete, indicații, broșuri, cadouri, dar mai ales am cunoscut niște oameni extraordinari. Am învățat că în echipă e necesar să îți împarți munca, să știi unde se situează fiecare și mai ales să existe comunicare.  Am muncit cu toții, fizic, mai mult de 14 ore, însă a meritat efortul. 

  Evenimentul a fost împărţit în mai multe sesiuni dedicate atât celor interesaţi de social media, de noile tehnologii de comunicare cât şi celor interesaţi de blogging. Pe lângă prezentările PowerPoint şi  dezbaterile dintre speakeri, nu a lipsit nici interacţiunea cu sala.

  La eveniment  a fost foarte multă lume, parte din ei oameni pe care îi citiți pe bloguri,  oameni din spatele campaniilor de publicitate sau pe care ăi vedeți la tv.  Au fost și oameni simpli care au venit să mai învețe, să se documneteze , să vadă ce mai e nou în această lume. Nu au lipsit nici concursurile, din partea colaboratorilor. Ba chiar unele dintre acestea au fost extrem de ingenioase. Staropramen a venit cu o tastatură făcută din cutii de bere....ați mai văzut așa ceva?  

  Per ansamblu  a fost o zi plină, un eveniment reuşit, de unde am plecat cu o experiență minunată în plus acasă. Multumesc Cristian Manafu, echipei Evensys și mai ales colegilor voluntari. A fost minunat să fim toți acolo!

Cuvintele......

Antepost: căutând, o poză, după ce am scris acest post, am dat peste acest blog şi această poezie. Şi nu m-am putut abţine să nu transmit mai departe.

Conform DEX, cuvantul este "vorbă, una sau maĭ multe silabe care sunt  supuse unuĭ accent şi exprimă o idee''. 

Însă ce reprezintă cuvântul pentru sufletul tău? Ce impact are acesta asupra creierul tău? Cum reacţionezi în funcţie de cuvintele ce iţi sunt adresate?

Cuvintele pot spune multe despre noi, despre starea noastră de spirit ,despre reacţia noastră...cuvintele au putere.De multe ori cuvintele au o putere mai mare decât faptele. Pentru că un cuvânt poate dărâma zidurile dintre oameni sau din contră le poate fortifica şi mai mult. Cuvintele pot deschide răni adănci, în sufletul unui om. Acestea odată spuse nu mai pot fi retractate. Şi rămâi cu ele şi te macină aşa cum o moară macină grâul. Şi le aduni...zile,luni ,ani...până când nu mai au loc. Atunci apare cel mai greu moment....pentru ca atunci caută să plece din tine, spre orice şi oricine nemaiţinând cont de nimic. Astfel ajungem să le spunem oamenilor dragi cuvinte urâte, pe care nu le mai putem lua înapoi şi care vor rămâne încrustate, ca pe o piatră scrijelită, în noi. Astfel la rândul nostru vom reacţiona şi totul ajunge să se repetă...Aşa cum un copil vorbeşte în funcţie de cum se vorbeşte în casă. Aşa cum adolescenţi adoptă spiritul "turmei" conversând în moduri diferite.

Poate ar fi mult mai bine să gandim mai mult, să ne facem timp, să cautăm în noi lucrurile frumoase...chiar dacă lumea în care trăim, nu este una minunată. Nu, nu mă plâng...nu am de ce! Însă uitându-mă tot mai des în jurul meu văd oameni tot mai trişti! Oameni care iau masa împreună, îmbrăcaţi în hainele lor de fiţe, coborând din maşini scumpe şi care odată ajunşi la masă tac. Nu există conversaţie, nu exită schimb de replici...fiecare fiind în lumea lui, schiţând din când în când câte un zâmbet. Cuvintele nu mai au importaţă, le aruncăm din gurile noastre ca "să fie". 

ŞI NU ESTE NORMAL! ŞI NU ESTE BINE! MAI PRESUS DE TOATE, NU ESTE SĂNĂTOS!!

Vă provoc să vă opriţi o clipă din iureşul nebun al vieţii şi să  le spuneţi celor dragi un cuvînt bun. Nu ştiţi când şi cum acel om, ar putea pleca de lângă voi.Şi poate că un cuvânt bun, spus la nevoie, schimbă vieţi!

Pe de altă parte s-ar putea să aveţi plăcuta surpriză de a descopri o altă faţă a oamenilor...mai blandă, înţelegătoare....de la un cuvânt se leagă prietenii pe viaţă!

Aşadar stă în puterea noastră, noi alegem cum vorbim, ce vorbim! Noi putem să ne conducem vieţile, noi putem lega prietenii. Şi totul ţine până la urmă de un simplu "bună"!!!

Când citeşti o carte....

 (sursa foto)

Vi s-a întâmplat vreodată să vă placă atât de mult o carte încât să nu mai vreţi să o lăsaţi din mână? Dar să îţi doreşti să o citeşti o dată şi încă o dată si să revii la pasaje din ea . Să simţi că prin ea inveţi şi din ea găseşti resurse?

Dacă nu, vă recomand să încercaţi o carte relativ cunoscută. Apărută în SUA în 2006, tradusă în peste 30 de limbi şi vândută în 10 milioane de exemplare. " Eat, pray, love".....am citit-o de curând. Văzusem filmul şi mi s-a părut mediocru spre prost. Însă ceva mă îndemna să citesc şi cartea. Şi am luat-o, am citit-o...am răsfoit-o....am subliniat pasaje(desi eu nu fac asta)...într-un cuvânt m-am îndrăgostit de ea:).

După cum spuneam filmul...a luat doar subiectul şi a tranformat toata frumuseţea cărţii într-un subiect prost. Însă filmul e film...scenaristul a înţeles  greşit ceea ce a vrut să transmită cartea.

Elizabeth Gilbert (autoarea) o face însa de o mie de ori mai frumos, cu pasiune şi transmite prin fiecare cuvânt viaţă, stare emotională, dorinţă...

Am învăţat că "A MÂNCA"  nu e o crima...şi în Italia (sigur stiţi că pastele sunt delicoase, pizza e cea mai bună, iar îngheţata e demenţială) . Liz ne dă o lecţie despre arta de a mânca...despre ce înseamnă să fii liberă fără celebrele diete( femeile înteleg perfect la ce mă refer). Ajunge apoi în India, unde învaţă să se roage, însă nu se se roage la cineva, ci pentru ea. Iar mai apoi în Indonezia găseşte liniştea unei iubiri...

Probabil o sa ziceţi "Păi bine, asa şi eu aş trăi fericit. Mă plimb peste tot şi nu o să ma mai plâng de nimic". Însă nu este aşa....cartea asta nu este despre o călătorie în jurul lumii. Este vorba despre o călătorie în jurul lumii tale. Despre eul tău, despre viaţă...După ce o vei citi va fi  necesar să te opreşti un minut. Opreşte-te!Nu mai alerga, stai în fiecare zi de vorbă cu tine...roagă-te pentru tine...zâmbeşte chiar dacă e greu...citeşte...încercă sa fii mai bun...Trăim într-un secol al vitezei, în care nu mai avem timp de socializare faţă în faţă, în care timpul aleragă şi avem impresia că îl pierdem. De fapt nu pierdem timpul, pierdem anii în care uităm să trăim, uităm ce valori avem, uităm de noi pentru a da viaţă locurilor/lucrurilor materiale. Şi suntem mereu trişti, de parcă un zâmbet costă ceva.

Pe mine cartea asta m-a  invatat de unde să incep....pentru voi poate fi doar o oază de relaxare, însă după ce o veţi citi sigur nu veţi mai fi acelaşi om.

Vă îndemn la lectură şi să reveniţi aici cu impresiile voastre.

WELCOME, FLAVIA!!

De curând o prietenă, doctor nutriţionist a intrat în lumea virtuală. Îi urez "welcome" cu toată căldura şi vă recomand să treceţi şi voi pe la ea pe blog. Pe lăngă informaţii utile despre alimente, diete şi un mod sănătos de viaţă, puteţi cere şi sfaturi sau îndrumări.
 Aşadar enjoy it: http://dietetician-nutritionist.blogspot.com/

Multumesc.....

De la agonie la extaz nu este decat un singur pas. Si vice-versa!

Insa uneori nu e nevoie decat de o secunda. Ai sa te intrebi pentru ce? Pentru ca sa accepti mana intinsa a omului care cu adevarat vrea sa te ajute....

La an nou...dorinte noi....

Back....a trecut si ziua mea si Anul nou...si peterecerile. Acum sunt din nou intre cei patru pereti ai biroului meu. Nimic nou...poate doar dorinta de a schimba peretii....jobul. Am lasat in urma mea niste ganduri. Am descoperit altele si m-am invelit cu noi sentimente.
Am inceput sa-mi pun ordine in sufletul meu fragmentat de atatea dorinte si atatea asteptari de la oamenii din jur. Anul acesta am fost egoista dar si darnica. Am daruit timp si spatiu oamenilor pe care nu-i mai vazusem de mult, am daruit vorbe frumoase unui prieten foarte drag si le-am primit inzecit inapoi, am daruit zambete si buna dispozitie. Si a fost atat de bine...pentru ambele parti. Am fost egoista cu cei egoisti, am tras linie in unele parti si ne-am vazut fiecare de drum ,in tacere, poate cu sentimentul greu al vinovatiei. Dar cum zic eu de multe ori "mai bine sa te simti vinovat un minut, decat o viata!" Totodata am simtit gustul amar al tradarii, al oamenilor de la care nu te astepti...Nu am crezut vreodata ca voi ajunge scarbita de anumiti oameni...nu am crezut ca imi voi dori sa nu-i mai vad. Sunt un om credincios, stiu ca nu e bine sa urasti si totusi am facut-o. Am facut-o penru ca sentimentul de dezgust si tradare a fost mai mare decat ceea ce am invatat ca e bine.
Dar am simtit si gustul fericirii...incerc sa invat ca e mai importanta clipa, care trebuie sa o traiesti atunci cand exista. Incerc sa renunt sa mai fac planuri si sa mai am asteptari. Am hotarat ca nu e bine sa ai asteptari pentru ca oamenii te pot dezamagii.Si poate ca e mai bine asa...astfel astepari nu mai sunt, dezamagiri nu mai exista!
Am decis sa sun unii oameni sa le zic"salut, ce mai faci?"...si am avut pare de surprize placute. De oameni care au zambit in telefon si ne-am intins la taclale. M-am bucurat de o simpla cana de ceai langa un om drag si de un sarut furat in trecere. M-am bucurat de comunicare si de tacere in aceasi masura, de noapte , de zapada...de mine! Incep sa mi ascult sufletul...sa schimb ce e de schimbat. Las trecutul ,iau ce e bun si merg mai departe. De azi...de maine...nu mai am puncte fixe. Invat sa ma bucur de ce am...de ce pot face...de ce creez!
Si ma bucur de fiecare moment acum...daca m-ar intreba cine cum? I-as raspunde "ascultat-te pe tine, lasa lumea sa creada ce vrea, bea un pahar de vin,asculta o melodie buna, fa ceea ce-ti place". Nu trebuie decat sa renuntam la prejudecati si sa privim inainte....