Opereta de duminică....

Recunosc, atunci când am auzit cuvântul operetă......blehh. Cam asta a fost reacţia. Am întrebat în stânga şi dreapta cam cum ar fi, m-am plâns, am jelit, ba chiar am încercat să-mi negociez invitaţia acolo. În sfarşit nu am avut de ales si sufleteşte m-am pregătit de doua ore de tortură.
Aşadar iată-mă duminica seara, cu sufletul chinuit şi cu replici în sinea mea de genul " am nevoie de un telefon mai performant să-mi pot  transfera jocuri", "încă nu e târziu să anunţ că sunt extrem de bolnavă", "dacă o să fie chinuitor trebuie să mă simt rău subit". A...de ce toate astea? Am uitat să menţionez prezenţa familiei. La ora 7 fără zece eram în incinta teatrului de operetă Ion Dacian. Când am intrat pe uşă am fost plăcut surprinsă de numărul mare de oameni aflaţi acolo...s-a jucat cu casa inchisă...dar şi de media de vârstă, marea majoritate fiind tineri.

Ora 7...se face intuneric în sală, de undeva din spate se aude o voce care ne roagă să inchidem telefoanele mobile... Perfect, îmi zic, să fie tortura maximă. Nu-mi termin bine gandul că vad şi orchestra în faţa nostră....la asta nu mă aşteptam....Se face liniste, orchestra începe să cânte, se ridică cortina şi....se deschide o lume de basm. Scena, lumina, dansatorii....o doamnă care începe să cânte...şi eu plăcut surprinsă.
 Povestea începe cu o contesă... văduvă, nobilă, tânără, frumoasă, bogată, mai ales bogată - contesa Maritza este insistent curtată de admiratorii care o asaltează cu cereri în căsătorie. Pentru a scăpa de stăruinţele acestora, ea anunţă o logodnă cu un oarecare Koloman Jupan, bărbat care - aşa crede ea – nu există decât ca personaj în opereta Voievodul ţiganilor de Johann Strauss. Neplăcerile se ţin lanţ şi ghinionul o urmăreşte: logodnicul imaginar îşi face apariţia în carne şi oase, administratorul moşiei o nemulţumeşte, iar ghicitoarea satului, pe care o consultă din amuzament, îi prezice că în mai puţin de o lună de zile se va îndrăgosti de un bărbat frumos şi de neam boieresc. Pentru a se feri de această neaşteptată şi neplăcută prezicere, Maritza se hotărăşte să petreacă o lună încheiată departe de societatea mondenă, retrasă la conac. Nici nu poate bănui că destinul îi hărăzise întâlnirea cu dragostea chiar aici. Şi cum se spune că de ceea ce îţi este scris nu scapi, prezicerea ţigăncii se împlineşte. Maritza se îndrăgosteşte chiar de administratorul moşiei sale, de fapt Contele Tassilo Endrödy-Wittenburg. 
Libretul operetei Contesa Maritza se bazează pe Romanul unui tânăr sărac de Octave Feuillet. Premiera absolută a celebrei operete a avut loc la Viena, la 28 februarie 1924, cu Hubert Marischka în rolul contelui Tassilo, şi a avut 374 de reprezentaţii.La noi în ţară, prima reprezentaţie a spectacolului a fost cu trupa lui N. Leonard, în anul 1927. La Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti, Contesa Maritza a avut premiera la 16 decembrie 1967. Versiunea în limba română a fost semnată de V. Timuş şi M. Păun. 
 A fost încântător, distrubuţia a fost una de excepţie în rolurile principale fiind Doina Scripcaru-Maritza, Alfredo Pascu- Tasillo, Annamari Dancs-Liza, Cătalin Petrescu-Jupân. Costumele, luminile, baletul, corul şi orchestra au întregit acest tablou magnific şi au dat viaţa unei poveşti extraordinar de frumoase. Modul care este pusă în scenă povestea...este nemipomenit. Baletul, teatrul si opereta imbinându-se perfect. Ceea ce am văzut până acum la televizor ,nu are nimic a face cu ceea ce este opereta în realitate.
Vă invit, aşadar, să mergeţi măcar o dată....după cu siguranţă veţi reveni.