Trăiri....

Decembrie.....nu e frig, e bine. E inorat azi. Ieri a fost soare......parca trimis de cineva  către mine. De ceva timp alerg, iubesc, urasc, imi vine sa tip si nu pot sa o fac. Imi vine sa rad si o fac deschis cu toata inima. As vrea o mie de lucruri si cand gasesc cate unul îl arunc ca şi cum nu-mi mai trebuie. Mi-e frica de ceea ce vine si totuși continui. Uit oameni și locuri, pentru a le face loc altor trăiri. Plâng asa cum demult nu am mai facut-o și e atat de bine.  E ca și cum toate păcatele se curăță, ca și cum toate iertările vin. Trăiesc haotic și fără un pământ sigur. Rar ascult de alții și tot mai rar imi fac timp de mine. Incontro mă indrept?  Nu știu! De ce nu ma opresc? Pentru ca ,sincer, nu vreau! De fapt e mai mult decât nu vreau, nu pot!
Și uite așa în noianul nebuniei mele, trec zile și nopți. Care se pierd, in care mă pierd. Sunt fericită, nu pot să mint, o fericire care doare ...dar ce importanță mai are..... în fond eu o să plec...pentru ca doar eu pot decide ce fac!Pentru ca mai presus de toate sunt eu....cu trairi sau nu.
Pentru că o să mă duc acolo unde oamenii îmi sunt dragi, pentru că acolo voi gasi fericirea adevarată care nu doare. Pentru că vine ziua mea și vreau să fiu fericită, să "zâmbesc" și cu ochii. Pentru că am dorinţe ce vreau să se implinească cu sau fără tine....pentru că am convingerea că va veni şi un simplu '' mă simt fericită, sunt bine!"
Pentru că ştiu că va veni un moment când o să trec de toate şi o să fiu iarăşi cerebrală. Şi atunci ştiu ca nu mă voi mai uita înapoi,chiar daca o să doară. Şi atunci o să fie prea târziu, din nou!!